NORIȘOR s. m. Diminutiv al lui nor¹ (1); noruleț (1),nouraș (I 1), (popular) nourel (1), (regional) noricei, noureț, noruț. A poruncit cu minune unui norișor ce era desupra focului, de a plouat și a stătut vîntul. dionisie, c. 204, cf. polizu. Un norișor roșu vine după noi ca vîntul. ispirescu, l. 318. Cerul era înalt, de un albastru sidefiu, presărat cu norișori mici. camil petrescu, o. iii, 94. Norișor mîndru crengos, Ce veste ne-aduci din jos? reteganul, TR. 57, cf. T. PAPAHAGI, m. 27. – pl.: norișori. – Nor¹ + suf. -ișor.