NEMILOSTIV, -Ă adj. Negativ al lui milostiv; nemilos. cf. CORESI, EV. 36, MOXA, 372/24, VARLAAM, C. 59, NAEGOE, ÎNV. 6/21, C. CANTACUZINO, cm i, 75, MARCOVICI, C. 20/14, DRĂGHICI, R. 156/6, NEGRUZZI, S. I, 31, FILIMON, O. I, 199, ZANNE, P. VI, 675. ◊ (Substantivat) Derepții plată au, iară nemilostivii, nemiluire. CORESI, EV. 40. ♦ (Adverbial) Fără milă¹; cumplit. Fulgerele și trăsnetele pre nepriatini pînă în pămînt așternea și nemilostiv îi prăpădea. CANTEMIR, HR. 202. Denaintea lui i-au luat, cît se cutremura locul de groaza lor, dezbrăcîndu-i dă haine, bătîndu-i nemilostiv, ANON. CANTAC., CM I, 161. S-au abătut asupră-i toate urgiile biblice, mai nemilostiv ca asupra lui Iov. C. PETRESCU, a. R. 17. ♦ fig. (Rar; despre boli) Incurabil. A fost lovit de o boală nemilostivă, care l-a ținut aproape un sfert de secol mort între cei vii. GHICA, S. 671. ♦ fig. Teribil, grozav. Toate acele nemărginite epopee vînătorești, care, prin nemilostiva lor monotonie, sperie și obosesc azi ochii călătorului. ODOBESCU, S. III, 80. Bat viscole nemilostive. SADOVEANU, O. VI, 231. Hotărî să înfrunte iar căldura nemilostivă și setea. id. ib. x, 319. ♦ (Regional; substantivat, f. pl.) Una dintre denumirile ielelor. Ielele se mai cheamă și nemilostive. PAMFILE, DUȘM. 260, cf. GOROVEI, CR. 10. Cînd treci într-o marți sau într-o sîmbătă peste o apă, fă-ți cruce și suflă deasupra apei, ca să nu le îmbolnăvești, căci atunci se scaldă nemilostivele. CANDREA, f. 66. – pl.: nemilostivi, -e. – pref. ne- + milostiv.