NELĂMURIT, -Ă adj. Negativ al lui lămurit. 1. (Regional; în sintagma) Grîu nelămurit = boabe de grîu amestecate cu pleavă, rămase pe arie (după ridicarea paielor); (popular) năsadă (1) (Zidurile-Găiești). alr i 912/750. 2. Care nu se poate distinge (precis); cu contururi incerte; nedeslușit, confuz. cf. pontbriant, d., ddrf. Parcă vedea, gîndindu-se la asta, o țarină pustie, uscată,... prin care umbla încovoiată o ființă nelămurită, sadoveanu, p. s. 20. Umbrele nelămurite ale oamenilor... le vedea mișcîndu-se încordate, id. m. 185. Pe pardesiul de stofă i se așternuse o dîră de cărbune de o formă nelămurită. barbu, ș. n. 52. ♦ Greu de precizat (în cuvinte), de explicat, de definit, de lămurit; neînțeles^2. Printr-această datorie nu trebuie să înțelegem un sentiment de nelămurită dragoste către toți oamenii. marcovici, d. 482/26. Îmbujorați, surîzînd amîndoi de-o fericire nelămurită, s-au despărțit. bart. e. 134. Prin inima lui Felix trecu un fior de neplăcere nelămurită. călinescu, e. o. i, 49. Se simțea în viața orășelului ceva ciudat, nelămurit. vornic, p. 221. O oprea, ceva, nu știa ce, un sentiment nelămurit de teamă. t. popovici, se. 249. ♦ Obscur, dubios, suspect. Învîrtise niște afaceri nelămurite, după care își cumpărase douăzeci de hectare de pămînt. c. petrescu, î. ii, 141. – pl.: nelămuriți, -te. – pref. ne- + lămurit.