NECUGETAT, -Ă adj. 1. Negativ al lui cugetat. Cf. pas, z. i, 26. 2. (Învechit) Lipsit de facultatea de a gîndi; (învechit și regional) negîndit (3). Adause vitelor necugetatelor și se asămără lor. psalt. hur. 41^v/4. 3. Care nu este chibzuit, socotit în acțiunile sale; nechibzuit, nesocotit (3), nesăbuit¹; ușuratic. Cf. drlu, valian, v. Ei, doamnă contesă, Lili totdeauna a fost cam necugetată. gane, n. ii, 126. Fata este necugetată, măritîn-du-se, va fi cea mai bună femeie. f (1897), 345, cf. bl vi, 87. ◊ (Substantivat) Nu va vedea... necugetatul pieindu-și și părăsindu-și strinrilor avuția sa. psalt. hur. 41^r/22. ♦ (Adverbial) Fără a cugeta, fără a chibzui; în mod ușuratic. De fapt nu plecase atît de necugetat în aventură. c. petrescu, c. v. 30. Se poate ca un om chinuit de sete să se îndrepte repede și necugetat către o fîntînă. ralea, o. 80. – Pl.: necugetați, -te. – Pref. ne- + cugetat.