MĂLĂIÁȘ subst. Diminutiv (hipocoristic) a lui m ă l a i. 1. Subst. Cf. m ă l a i (II 2). Mama v-aduce vouă. . . Drob de sare în spinare, Mălăieș În călcăieș. CREANGĂ, P. 20. Să-mi dai două-tre parale Să ieu mălăiaș și sare. TEODORESCU, P. P 289. Sluguliță pe hăinuțe, Argătaș pe mălăiaș. RĂDULESCU-CODIN, Î. 203, cf. MATEESCU, B. 4. 2. S. n. Cf. m ă l a i (II 3). Cf. LB. Se fac. . . mici mălăieșe puse pe frunze. HEM 895, cf. VARONE, J. R. 65. Porunci. . . sâ-i facă vro cîteva mălăieșe dulci de drum. MARIAN, T. 158 La casa măicuții mele, Mîncam mălăiaș cu mere. BIBICESCU, P. P. 112, cf. CHEST. VIII 22/13 ALR I 766/278, 285, 980, com. MARIAN și com. din MARGiNEA-RĂDĂUȚI. ◊ F i g. D-apoi mai mălăieț dulce decît tine, unde-aș mai găsi eu! ALECSANDRI, T. 661. 3. Subst. (Prin Munt. și Dobr. ; art.) Numele unui joc de copii. Cf. m ă l a i (II 3). Cf. H II 50, 101/256, VII 426. – Pl.: (2) mălăiașe. – Și: (regional) mîlăiáș s. n. H II 256, VII 426. – Mălai + suf. -aș.