MÎRSÉI s. n. (Învechit și regional) Dorință de plăceri, poftă (trupească), patimă; (învechit, rar) mîrsăcăciune, mîrsăială, mîrsăietură. Năvarnicile a mîrseailor ai potolit de valuri unde. DOSOFTEI, MOL. 92. Alții să porniia spre mîrseiul păcatelor id. V. S. octombrie 52^r/2. Acesta din tînără vîrstă urîia dezmierdările și mîrseaile. id. ib. decembrie 198^r/31, cf. TDRG. Să-ți treacă de mîrsîie. Com. din TURNU-MĂGURELE. - Pl. : mîrseie. – Și: mîrsîi s. n. – Etimologia necunoscută. – Cf. bg. мръсень, мърсене.