MÎNDRĂ, mîndre, s. f. (În limbaj poetic) Fată sau femeie pentru care un bărbat simte o dragoste deosebită; cuvînt cu care un bărbat se adresează fetei sau femeii iubite; dragă, iubită. Cînd mîndra mea doarme în păru-i bălai, Cînd stelele tremur și apele sună, Răsai, Lumină de lună! EMINESCU, O. IV 542. Calea e a ta, Mîndra e a mea, Și de nu mi-o dai, Hai la luptă, hai! HASDEU, R. V. 75. Cîntă-ți, mîndro, cîntecul, Că mi-e drag ca sufletul. ALECSANDRI, P. P. 24.