mânie s.f. 1 furie, înverșunare, <rar> furoare, înfuriere, <pop. și fam.> năduf, supărare, <pop.> ciudă, îndrăcire, năbădăi (v. năbădaie), năbădăici (v. năbădaică), obidă, oțărâre, oțăreală, <înv. și reg.> scârbă, <reg.> dâcă¹, năvârlii, pandalii (v. pandalie), <înv.> oțărime, pornitură, toană¹, <fig.> turbare, <fig.; fam.> iuțeală, <fig.; înv.> turbă², turbăciune, turbătură. Patronul, cuprins de mânie, a concediat câțiva angajați. Și-a descărcat toată mânia pe bieții copii. 2 (pop.; adesea determ. prin „lui Dumnezeu”, „cerului”) v. Calamitate. Catastrofe. Dezastru. Flagel. Grozăvie. Năpastă. Nenorocire. Pacoste. Potop. Prăpăd. Pustiire. Sinistru. Urgie.