mâner s.n. 1 (la unele obiecte, vase) coadă, toartă, <reg.> cotor. A pus mâna pe mânerul tigăii încinse și s-a fript. 2 (la unele unelte) coadă, <înv. și reg.> dârjală, mănunchi, mânei, mânel. A apucat secera de mâner și a început să secere grâul. 3 (la sucală sau la tocilă) <reg.> mănușă. 4 (la unele unelte și arme) plăsea, <înv. și reg.> mănunchi, plasă¹, <reg.> mănușă. Are un pumnal cu mânerul din argint. 5 (tehn.; la fierăstrău) braț, crac, margine, mână, pervaz, spetează, <reg.> condac¹, cotoi¹. Fierăstrăul are două mânere simetrice. 6 (la coada coasei; reg.) v. Cocârlă. 7 (art.; anat.; arg.) mânerul burții v. Falus. Membru. Membru viril. Organ genital masculin (v. organ). Penis.