MUȘINA vb. I. 1. T r a n z. și i n t r a n z. (Regional; despre animale; p. a n a l. despre oameni) A mirosi, a adulmeca; a căuta; (regional) a mușlui (1). Cinele începu să mușine mălaiul. SLAVICI, N. I, 36. Șezu ea cît șezu, cînd iaca. trece pe acolo un ogar rătăcit, mușinînd prin desimea codrului. MERA, l. b. 188. Cînele mușină pe urma iepurelui. GR. BĂN., cf. ALR I 1 215/40, 305, com. din STRAJA-RĂDĂUȚI, com. BENIUC. 2. I n t r a n z. (Prin Ban.) A mocoși. Cf. NOVACOVICIU, C. B. II, 4, ALR SN III h 777. 3. I n t r a n z. (Regional) A pierde vremea, a bate drumurile în zadar. V. m u ș l u i (2). Cf. com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. – Prez. ind.: múșin și (regional) múșiu (PAMFILE. J. III, 91). – Și: (regional) mușuná vb. I. L. ROM, 1961, nr. 1, 21. – Etimologia necunoscută. Cf. m i ș u n a.