MUCÁR subst. 1. S. n. pl. Unealtă în formă de foarfece cu care se taie capătul ars al mucului luminării sau candelei pentru a înviora flacăra; mucarniță (1), (regional) mucariță¹. Vor acoperi sfeașnicul ce luminează și lumînările lui și lingurile lui și mucârile lui. BIBLIA (1688), 96¹/30. Pentru doao făclii mari de ciară albă, cu zugrăvit și cu fufeazele lor deasupra și cu zugrăvitura sfeșnicilor celor de lemn și mucârile (a. 1765). IORGA, S. D. XIII, 256, cf. XII, 227. Una pereche sfeșnice alamă cu mucârile lor (a. 1813). URICARIUL, XIV, 235, cf. XVI, 276. O păreche de mucâri de alamă, cu care o țigancă frumușică lua din cînd în cînd mucul lumînărilor. FILIMON, O. I, 178. 6 sfeșnice cu tăblițe și mucări. I. IONESCU, D. 111. Pentru a face neuitat în istorie acest pas însemnat pe calea progresului – suprimarea mucărilor . . . -, vodă dăduse la palat o serată. CARAGIALE, O. III, 123. În antracte, intrau slujitori cu mucări lungi, ca să taie feștilele. SADOVEANU, E. 65. 2. S. n. (Prin Mold.) Sfeșnic sau mic dispozitiv adaptat la un sfeșnic, care susține lumînarea în așa fel încit aceasta să poată arde pînă la capăt. Cf. DDRF. 3. S. m. (Regional; Persoană în serviciul bisericii, care are datoria să taie mucurile lumînărilor (Drăgușeni-Tîrgu Neamț). GLOSAR REG. 4. S. n. pl. (Regional; la pl.) Mucuri (de lumînări). V. m u c (II 2). Au rămas numai mucările. L. COSTIN, GR. BĂN.141. Babele. . . recomandă să se dea copilului muc de lumînare de seu din mucări. N. LEON, MED. 147. 5. S. f. (Regional; în forma mucare) Feștila lumînării, a opaițului, a candelei etc. (Baia- Lipova). CHEST. II 363/403. – Pl.: (1, 2, 4, 5) mucâri și (3) mucari. – Și: (regional) mucáre s. f. LM. – Muc + suf. -ar.