MUȘTRULUIALĂ s. f. 1. (Ieșit din uz) Predare a teoriei și practicii militare; instrucție ostășească, (învechit și popular) mustră¹ (1), (învechit) ocenie, șmotru, (neobișnuit) mustreală. Să intri și tu la muștruluiala căpitanului Costache, cu metodele lui de zbir. C. PETRESCU, A. R. 37. Mîndru, mîndru toporaș, Hai măicuță ta oraș, Să te duci la căpitan, Să-i spui c-ai un băietan, C-a-nvățat muștruluială. PAMFILE, C. Ț. 283. ♦ P. e x t. Instruire (severă). În săptămînă cea dintîi a postului celui mare nu mai făceam școală – dar făceam, în schimb, muștruluiala duhovnicească. CIAUȘANU, R. SCUT. 61. 2. (Popular și familiar) Mustrare (1), dojană, ocară, (rar) muștruluire; bătaie. Protopopul însă găsi cu cale . . . să tragă o sfîntă de mustruluială călugărilor. STĂNOIU, C. I. 107. Îi dau eu o muștruluială lui Sebestyen, ba și lui Adam, de au să mă ție minte. VORNIC, P. 177. – Pl.: muștruluieli. - Și: (rar) mustruluială s. f. – Muștrului + suf. -eală.