MOGLÁN s. m. (Regional) Om mare și voinic, dar prost, lipsit de bună creștere, necioplit, bădăran; om tăcut, dar care nutrește în sine sentimente de ură, de răzbunare etc. V. m o g î l d e a ț ă. Iar tu, moglanule de Oșlobene . . . nu-ți dai cîtuși de puțină osteneală minței. CREANGĂ, A. 78, cf. PASCU, S. 294. Mă moglane ! te fac chișăliță !. . . Și moglanul știa ce-l așteaptă. SADOVEANU, O. II, 413, cf. IORDAN, L. M. 193, ȘEZ. III, 71, I. CR. VI, 315. - Pl.: moglani. – Și: moclán s. m. Com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. – Etimologia necunoscută. Cf. m o c².