MIHÉI s. n. 1. (Transilv. și prin Olt.) Atelier meșteșugăresc. Cf. CABA, SĂL., ALR I 1840/118, 136, 231, 305, 315, 333, 335, 578, ALR II 5 764/64, 105, 235, ALRM SN I h 357, CV 1 949, nr. 3, 34, GL. V. J., LEXIC REG. 24, MAT. DIALECT. I, 261. 2. P. r e s t r. (Transilv.) Nume dat la diverse obiecte care se găsesc, în mod obișnuit, într-un atelier: a) masa de lucru a tîmplarului. Cf. ALR II 6685/105. Dacă aș avea un mihei (tejghea) aș mai lucra și eu din cînd în cînd. Com. din LUPȘA-ABRUD, cf. ALRM SN I h 368, MAT. DIALECT. I,79, 181; b) strung (Boiu Mare-Baia Mare). ALRM SN I h 382/272; c) un fel de cuțit cu care se îndepărtează rămășițele de carne de pe pielea care urmează a fi tăbăcită (Toplița). ALR II 6 610/228; d) parte dintr-o fierărie care cuprinde vatra și foalele. Com. din POIANA-VAȘCĂU. – Pl.: miheiuri (LEXIC REG. 24) și miheie (com. din LUPȘA-ABRUD). – Și: mihéie (ALR II 5 764/64) s. f.; míheu (ALR I 1840/578), mehéi (ALRM SN I h 368) s. n. – Din magh. mühely.