Definiția cu ID-ul 918921:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

MIERE s. f. Substanță vîscoasă gălbuie, dulce și aromatică, produsă de albine prin transformarea nectarului cules din flori. Albinele din Sihăstrii au hrănit-o cu mierea lor, iar nopțile senine au scăldat-o în rouă de flori mirositoare. HOGAȘ, DR. II 144. Adu bostanul fiert ca fagurii de miere și ulciorul cu apă rece. DELAVRANCEA, A. 3. Starițul... [îl cinstea] cu rachiu îndulcit cu miere. CREANGĂ, A. 139. ◊ (În metafore și comparații) Părul grijit de dînsa era încărcat de pere galbene ca ceara, de coapte ce erau, și dulci ca mierea. CREANGĂ, P. 290. Văd poeți ce-au scris o limbă, ca un fagure de miere. EMINESCU, O. I 31. Pentru unii miere, pentru alții fiere.Luna de miere = prima lună din viața conjugală. Ei sînt tot în luna de miere. Personalitatea lor doarme în legănarea iluziilor. VLAHUȚĂ, O. A. III 137. ♦ Nectar. Albinele grele de miere suptă și cu picioarele încărcate de polen se întorc seara din îndepărtate fînețe. C. PETRESCU, S. 179. Albinele... Au început să zboare fredonînd Prin florile cu miere și lumină. D. BOTEZ, P. O. 21. Mii de fluturi mici albaștri... Curg în rîuri sclipitoare peste flori de miere pline. EMINESCU, O. I 85. ◊ Compus: mierea-ursului = plantă erbacee cu flori în ciorchine, de culoare albastru-violet sau roșie și cu frunzele catifelate, folosită în trecut în medicină (Pulmonaria officinalis). Prin frunze vechi, viorele ca cerul și toporași violeți, și galbena ciuboțică a cucului, și mierea-ursului răzbătuseră. SADOVEANU, O. VIII 49.