merindare¹ sf [At: FRÎNCU – CANDREA, M. 23 / V: ~dară sf, merindar sn / E: merinde] 1 (Trs; Mol; rar) Merendiță. 2 Ștergar pentru șters pe față Si: merindariță , merindăriță (2), merindeață (2). 3 Batistă în trei colțuri care se poartă sub șerpar Si: merindariță (3), merindăriță (3), merindeață (3).

merindare² sf [At: PONTBRIANT, D. / Pl: ~dări / E: merinda] (Îrg) 1 Masă de prânz. 2 Masă de după-amiază. 3 Aprovizionare cu alimente.

MERINDARE, merindare și merindări, s. f. (Regional) Șervet, ștergar, de, obicei cu înflorituri sau cusături, în care se învelesc la țară merindele. Puse nește plăcinte-ntr-o merindare. RETEGANUL, P. III 58.

merindáre f., pl. ărĭ. Trans. Șervet în care se duc merindele.

merenda v vz merinda

merinda [At: BARCIANU, V. / V: meren~ (cscj) ~nzi / Pzi: ~dez / E: merindă] 1-2 vit (Îrg) A mânca (ceva) de prânz Si: a prânzi. 3-4 vit (Îrg) A mânca (ceva) după amiază Si: (reg) a ujina. 5 vt (C. i. alimente) A face provizii. 6 vt (C. i. ființe) A aproviziona cu alimente.

merindar² sn vz merindare¹

merindară sf vz merindare¹

merinzi v vz merinda

merindare (reg.) s. f., g.-d. art. merindării; pl. merindări

merindare (reg.) s. f., g.-d. art. merindării; pl. merindări

merindare s. f., g.-d. art. merindării; pl. merindări

MERINDARE s. (reg.) merindăriță, merindeață. (Ștergarul în care se învelește hrana se numește popular ~.)

*MERINDARE s. (reg.) merindăriță, merindeață. (Ștergarul în care se învelește merindea se numește popular ~.)

MERINDA vb. v. dejuna, prânzi.

merinda vb. v. DEJUNA. PRÎNZI.

MERINDÁRE¹ s. f. (Transilv. și, rar, Mold.) Șervet sau ștergar (cu înflorituri sau cu cusături) în care se învelește (sau, rar, pe care se așază) la țară merindea (mai ales la cîmp); (Transilv.) merindeață, (prin Transilv.) merindăriță. Cf. LB. Așternu o merindare pe un colț de masă, așeză un blid cu brînză. V. ROM. ianuarie 1956, 36. Îmi pun sare-n merindare Șî tărîță-n năfrămuță. MÎNDRESCU, L. P. 184. Puse nește plăcinte-ntr-o merindare. RETEGANUL, P. III, 58, cf. I, 21. Fiecare aduce într-o merindare, pe care o are mai frumoasă și cusută de mîna ei, pe un blid, un colac. COM. SAT. V, 62, cf. CHEST. V 130/36, VIII 14/27, ALR I 784/23, MAT. DIALECT, I, 79, 18. ♦ Ștergar (pentru șters pe față) (Stînceni Toplița). Cf. ALR I 1 956/227. ♦ Batistă în trei colțuri care se poartă sub șerpar. Cămașa e scurtă și vîrîtâ în cioareci, atîrnînd de baierile ei cîte o merindară vărgată. FRÎNCU-CANDREA, M. 23. – Pl.: merindări. -Și: merindáră s. f., merindár (H X 280, MAT. DIALECT, I, 180) s. n. – Sg. refăcut după pl. merindare (al lui merindar ²). – Merindar < merinde + suf. -ar.

MERINDARE² s. f. (Învechit și regional) Faptul de a m e r i n d a. Cf. PONTBRIANT, D. - Pl.: merindări. – V. merinda.

MERENDA vb. I v. merinda.

MERINDA vb. I. (învechit și regional) 1. Intranz. A lua masa de prînz, a prinzi (cdde); a mînca după amiază, (regional) a ujina (BARCIANU, V., LM). 2. T r a n z. (Complementul indică alimente) A face provizii; (complementul indică ființe) a aproviziona cu alimente. Cf. PONTBRIANT, D., BARCIANU, V. A merenda pîine și carne pentru armată; a merenda secerătorii. LM, cf. ALEXI, W., com. din STRAJA-RĂDĂUȚI. Merinzim bărbați la munte. ALR II/I MN 152, 3 946/192. – Prez. ind.: merindez. – Și: merenda vb. I; merinzí vb. IV. – V. merinda.

MERINDÁR² s. n. v. merindare¹.

MERINDÁRĂ s. f. v. merindare¹.

MERINZÍ vb. IV v. merinda.