MAI³ s. n. I. 1. (Mold., Bucov., Transilv., Maram.; în Mold. adesea determinat prin „negru”) Ficat. Maiul cel negru i-au fost sănătos. N. COSTIN, ap. DDRF, cf. LEX. MARS. 212, COSTINESCU. Vin roșu.. . se bea toată luna mai cu credința că se preînnoiește și maiul (ficatul). N. LEON, MED. 75, cf. CANDREA, F. 317. De-abia mă mișc, mi s-o umflat maiul cît o bute. T. POPOVICI, S. 413. L-au luat din leagăn, l-au spinticat... și l-au spălat frumușel: inima, maiul, plămîiele, mațele, SBIERA, P. 291. Galbaza... e un fel de vierme lat, care se vîră în maiul și inima vitei. ȘEZ. III, 147, cf. I, 128. Alțî maiuri pîrjole, Inimńoara-ș măi prinde. VASILIU, C. 17. Să-l străpungi... Prin maiu, Pe sub maiu, Prin plomîi, Pe sub plomîi. PĂSCULESCU, L. P. 135. D’in maiu lui, D’in creeri[i] capului. DENSUSIANU, Ț. H. 99, cf. com. din MARGINEA-RĂDĂUȚI. ARH. FOLK. V. 158, ib. VI,129, ALRM I/I h 69, ALR II/I MN 15, 6913/362. Călbadză pe mai. ALR I 1656/351, cf. 1656/361, ALR II 4134, 6251. Maierele (sau maiurile) albe (sau bălăi) = plămînii. ALRM I/I h 68, cf. ALR 4133/537. ◊ E x p r. A(-i) plesni (cuiva) maiul în el (de...) = a-i fi peste măsură de ciudă, a fi grozav de supărat, de enervat (de ceva); a-i plesni fierea de necaz v. f i e r e. Umbla ca năuc și-i spunea notarului ungur, cu care era prieten: – Plesnește maiu-n mine, măi T. POPOVICI, SE. 13. ◊ (La pl. cu valoare de sg. ALR II 4134/514, 551, sau denumind ficatul și plămînii la un loc. ALR I 751/116, ALR II 4134/537) Să mergi la gioiana. .. în mațăle ei, în stomahul ei, în maiurile ei și în splina ei. POP., ap. HEM 1626. 2. F i g. (Învechit) Partea cea mai dinăuntru a corpului, a ființei omenești. V. i n i m ă, m ă r u n t a i e, r ă r u n c h i. Ispiteaște-me, Doamne, și strînge-me, încinde zgăul (p î n t e c e l e H, maiul D) mieu și înrema mea. PSALT. 43. 3. (Regional) Lapți (ALR II 6238/260, 316); icre (ib. 6238/105). II. C o m p u s: (Bot.; regional) mai-de-apă = nufăr galben. Cf. p l ă m î n. (Voiniceni-Tîrgu Mureș), ALR II 6280/235. – Pl.: maiuri și maie. – Și: máiere s. f. pl. – Din magh. máj. – Maiere, pl. de la maieră < maiură s. f. refăcut din pl. maiuri.