lepăda Unul dintre verbele care, după toate probabilitățile, sînt de origine latină, dar n-au fost pînă acum lămurite în mod suficient. S-au emis explicații care pornesc de la originale cu a în prima silabă : lapidare (PEW, TDRG, CADE, Candrea, GS, VII (1937), p. 288-289, DLRM), și altele care pornesc de la originale cu i sau cu e: liquidare (Herzog, DR, V (1929), p. 484--485), lepidare (Drăganu, DR, VI (1931), p. 295-299), DU și CDDE nu acceptă nici una din explicațiile date pînă la apariția acestor dicționare. Eu însumi, în SCL, IX (1958), p. 311, am trecut pe lepăda printre verbele fără etimologie. Liquidare este manifest nepotrivit, căci grupul qui nu putea deveni pă (cf. Spitzer, DR, IV (1927), p. 645), iar înțelesul e destul de diferit. Lapidare, cu o bizară schimbare de înțeles, cum spune TDRG, are și el defecte fonetice : nu numai arom. aleapid, ci și drom. leapăd, lepădăm vorbesc contra lui. Candrea, în articolul citat, trece foarte ușor asupra problemei fonetice , notînd că există și varianta lăpăda, fără să-și pună întrebarea care dintre cele două fonetisme poate proveni din celălalt. În articolul meu citat am arătat că vocalismul silabei finale e determinant pentru silabele anterioare. Dacă admitem că lepădăm e primitiv, putem ușor explica pe lăpădăm prin corelația de timbru, pe cînd dacă admitem că lăpădăm e primitiv, nu avem nici un mijloc de a explica pe lepădăm. Așadar coexistența celor două forme ne duce obligatorii spre un original în care vocalele diferă între ele. Candrea a găsit un text vechi în care lăpăda traduce pe lapidare, dar, adaugă tot Candrea, copistul și-a dat seamă că cititorii nu vor înțelege cuvîntul și a adăugat a ucide cu pietre. Aceasta echivalează cu a spune că lăpăda nu avea înțelesul de „a ucide cu pietre”, ci a fost adus de o confuzie cu verbul latinesc. Trebuie să pornim de la un original cu i scurt > e sau cu e lung (căci e scurt ar fi dus la muierea și eliminarea lui l) și cu p. În această situație apare ca plauzibilă ipoteza lui Drăganu, art. cit., care presupune un *lepido, din familia gr. λεπίς „solz”, potrivit ca înțeles (șarpele își leapădă pielea). Există în grecește un derivat λεπίζω „a-și lepăda solzii”. Se pune însă problema de ce e scurt nu s-a diftongat. Am putea presupune că e vorba de un împrumut relativ tîrziu, după diftongarea lui e.