LELIȚĂ, lelițe, s. f. Diminutiv al lui lele. 1. v. lele (1). Lelițele mele de la Păstrăveni, bălăi și cu ochii ca cicoarea, sămănau mamei, al cărei zîmbet blînd îmi mai rămăsese în inimă. SADOVEANU, N. F. 6. Adu-ți aminte leliță, de ceasul cel cumplit Întru care tatăl nostru de moarte era gonit. CONACHI, P. 48. ♦ Femeie tînără, iubită. Leliță, Să-mi mai fii un an drăguță! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 44. 2. v. lele (2). Toate s-ar fi sfîrșit cu bine dacă cearta nu și-ar găsi totdeauna loc prielnic între lelițe. V. ROM. februarie 1952, 131. Se tot uita asupra ei mereu... întocmai cum fac lelițele ce umblă să momească pe tineri. ISPIRESCU, U. 22. – Variantă: liță (SADOVEANU, P. M. 300) s. f.