justificare s.f. 1 (de obicei constr. cu vb. „a aduce”, „a găsi”) argument, îndreptățire, justificație, legitimare, legitimitate, motiv, motivare, motivație, rațiune, temei, <rar> legitimizare, <înv. și pop.> îndreptare, <pop.> noimă, <înv.> dreptate, <fran.; înv.> rezon, <fig.; rar> acoperire. Nu găsește nicio justificare pentru decizia pe care a luat-o. 2 justificație, logică (v. logic²), motivare, motivație, noimă, rațiune, rost, sens, temei, <înv.> cuget. Fapta sa nu are nicio justificare. 3 explicare, explicație, justificație, motivare, motivație, <înv.> socoteală, <grec.; înv.> exighisis. Nu are nicio justificare pentru întârzierea lucrării. 4 justificație, motivare, motivație, scuză,<livr.> determinare, <rar> scuzare, <înv.> răspuns. Nu are nicio justificare pentru comportarea sa. 5 dezvinovățire, disculpare, justificație, scuză, <rar> dezvinuire, scuzare,<înv.> dezvinovare, dezvinovăție, disculpație, excuzație, <ital.> disculpă. Justificarea lui nu l-a convins.