JOS¹ adv. 1. Aproape de pămînt; într-un loc relativ mai puțin ridicat (decît altul). ◊ Expr. A (se) da jos = a (se) coborî. A lăsa jos = a lăsa din mînă, punînd în altâ parte. A lăsa ochii în jos = a privi spre pămînt. A nu fi (sau a nu se lăsa, a nu rămîne) mai pe (sau pre) jos = a nu fi întrecut, a nu rămîne în urmă. Cu fața în jos = culcat pe burtă. Cu capul în jos = a) cu capul plecat; b) spînzurat de picioare; fig. pe dos, alandala. Cu nasul în jos = supărat, trist; umilit. De sus în jos = în direcție verticală coborîtoare. A privi (sau a măsura) pe cineva de sus în jos = a privi pe cineva cu dispreț. De sus pînă jos = în întregime. (Pop.) Pe din jos de... = într-o regiune sau într-o parte situată mai în vale. (Pop.) Din jos = care se află într-o regiune așezată mai la vale sau mai la sud. De jos = a) arată poziția geografică a sudului sau cea topografică a unui teren coborît, inferior; b) care vine din mase; c) care face parte din mulțimea exploatată. Muncă de jos = muncă la care este trimis cineva pentru că nu a corespuns într-o funcție de răspundere. ♦ (Cu valoare de interjecție) Exprimă ostilitate față de o persoană, de o instituție etc. ♦ Fig. În stare de decădere morală sau fizică. 2. La nivelul pămîntului sau al locului pe care umblă cineva; la picioarele cuiva. ◊ Loc. adv. De pe jos = care se află pe pămînt sau pe dușumele. ◊ Loc. adv. Pe jos = a) pe pămînt; b) cu piciorul. Ieși în oraș pe jos (DUMITRIU). – Lat. deo[r]sum. corectat(ă)