INTENDENȚĂ, intendențe, s. f. (În trecut) Serviciu din cadrul armatei care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament. [Var.: itindenție s. f.] – Din fr. inténdance, it. intendenza.

intendență sf [At: STAMATI / V: ~ție, ~tin~ / Pl: ~țe / E: fr intendence] 1 (Rar) Meserie de intendent (1). 2 (Mil; înv) Serviciu din cadrul armatei care asigura aprovizionarea trupelor cu hrană și echipament Si: intendatură. corectat(ă)

INTENDENȚĂ, intendențe, s. f. (În trecut) Serviciu din cadrul forțelor armate care asigură aprovizionarea trupelor cu hrană și cu echipament. [Var.: itindenție s. f.] – Din fr. inténdance, it. intendenza.

INTENDENȚĂ, intendențe, s. f. (Învechit) Serviciu care se îngrijea de aprovizionarea armatei cu mijloace materiale, alimente, furaje etc. Precupețea... fînul, orzul ori făina, care fuseseră poruncite de intendența imperială. GALACTION, O. I 110. Pe cînd nici nu gîndea, doi indivizi, un ofițer de intendență și un elev de administrație i se pun în față. CARAGIALE, M. 89.

INTENDENȚĂ s.f. (În trecut) Serviciu care se ocupa cu aprovizionarea unităților armatei. [Cf. fr. intendance, it. intendenza].

INTENDENȚĂ s. f. (în trecut) serviciu de aprovizionare a unităților armatei. (< fr. intendance, it. intendenza)

INTENDENȚĂ ~e f. 1) Funcție de intendent. 2) Durată de exercitare a unei astfel de funcții. 3) Serviciu administrativ în armată având drept însărcinare aprovizionarea și întreținerea trupelor. /<fr. intendance

intendență f. direcțiunea, administrarea afacerilor; intendență militară, corp însărcinat a purta grijă de trebuințele unei armate (soldă, echipament, previziuni, munițiuni).

*intendénță f., pl. e (d. intendent; fr. -dance). Funcțiunea de intendent, administrațiune. Intendență militară, corp de funcționarĭ militarĭ însărcinațĭ cu administrațiunea și contabilitatea războĭuluĭ.

intendenție sf vz intendență

intindență sf vz intendență

itidenție sf vz intendență

intendență s. f., g.-d. art. intendenței; pl. intendențe

intendență s. f., g.-d. art. intendenței; pl. intendențe

intendență s. f., g.-d. art. intendenței; pl. intendențe

intendență.

INTENDENȚĂ s. v. administrație.

INTENDENȚĂ s. (MIL.) administrație. (Ofițer de ~.)