huideo DU consideră că e o onomatopee ; Scriban, deosebit de rău inspirat, vede aici o variantă a lui haide ; TDRG nu dă nici o explicație ; CADE pornește de la s.-cr. ujdo, la care DLRM adaugă pe bg. уйдо (DA cunoaște și o paralelă turcească). După părerea mea, avem de-a face cu un imperativ slav, de tipul rus. уйди „pleacă”. Nu e nici o greutate de explicat apariția lui h inițial, mai ales că e vorba de o interjecție atît de expresivă, și cam în același fel se poate explica și o final, amplificare produsă de strigăt, cu atît mai mult cu cât apar forme și mai lungi, de tipul huideoa ! Înțelesul nu ridică nici o problemă. Că interjecții de felul celei de față se împrumută ușor din imperative străine, ne-o dovedesc exemplele de felul lui marș < fr. marche, cuș < fr. couche, răspîndite în Europa centrală (vezi mai sus s. cuș).