ham (hamuri), s. n. – Ansamblu de curele cu care se înhamă calul. Mag. hám (Miklosich, Fremdw., 92; Lambrior 375; Cihac, II, 504; Berneker 383; DAR; Gáldi, Dict., 92), cf. sb., ceh. ham, pol., rut. hamy. Cuvîntul mag. provine din v. germ. chamo, cf. it. camo, sp. camal. – Der. hămurar, s. m. (persoană care face hamuri); hămurărie, s. f. (șelărie); înhăma, vb. (a prinde la, a uni, a împerechea; refl., a se mulțumi cu o muncă istovitoare); înhămătură, s. f. (atelaj, prindere; apăsare, durere în piept); deshăma, vb. (a desface, a dezlega); hamut, s. n. (parte a hamului), din bg. hamut sau rus. chomut.