GÎLGÎI (-gîe, -găe) I. vb. intr. 1 A tîșni cu sgomot printr’o deschizătură mică, producînd sunetul gîl! gîl! (vorb. de sîngele ce tîșnește din vine, de pe urma unei tăieturi, de apa din izvoare, etc.): începu să gîlgîe sîngele dintr’însul gîrlă (ISP.); gîlgîe izvoarele de păcure (VLAH.); pe sub pămînt gîlgîe și fierbe glodul noroios (ODOB.) ¶ 2 pr. anal. Despre fumul ce iese din coșuri: din coșurile... fabricelor gîlgîe rotogoale negre de fum (VLAH.). II. vb. tr. A turna pe gît, a bea cu înghițiri mari, făcînd gîl! gîl!: beau bine și iute rachiu, îl gîlgăe pe gît (JIP.); iar gîlgîi, Călimane... și iarna vine, copiii-s goi (DLVR.).