GURĂ subst. 1. Gura b. (Ard); Gură, Ursul (Sur IX); Guroae f., marital (Glos). 2. Gur/e (Dm; Ștef); -ea, Vas. șoltuz (Bîr IV); -ești s. (Sd XI 87). 3. Gurău, B., munt. (BCI XII 123, XV 66). 4. Gureș (Dm; Ștef; Sur I; Ț-Rom 266); – din Gureșani (16 A284). 5. Gurii, -ă (Gorj 307). 6. Guriță b. (17 B IV 183), cf. ar. gurițe „pere pădurețe”. 7. Guran olt. (Sd XXII) < subst. guran (șalău); Gurănescu. 8. Compuse: Gură-dulce (17 B III 181); – C. 1762 (BCI X 106); > Gura-gata țig. (Sd V 106); Gură-goală (17 B228, III 116); Gură-lată (Isp V²); Gurlină. (Viciu 33) < gură lină; Gură-Molia (sic), Stanciul, 1601, olt. (Sd VI 459); Gură-rea, Bejan, (Isp V²).