1) gruĭ n., pl. urĭ (cp. cu lat. grŭnnium, rît, d. grunnire, a grohăi; mrom. gruñĭ, bărbie. D. rom. vine ceh. rut. grunĭ, hîlm. Cp. REW. 3894). Vest și nord. Pisc, hîlm, dîmb (BSG. 1928, 404; GrS. 1937, 187): Păsărică de pe gruĭ Om străin ca mine nu-ĭ (Șez. 34, 73). Piscu caruluĭ, botu săniiĭ. Dun. Mar. Mare cîrlig fixat în cheŭ de care se țin legate bărcile și șalupele. V. gurguĭ, alca.