GRUNZUROS, -OASĂ, grunzuroși, -oase, adj. Aspru la pipăit; grunjos. Peretele grunzuros din față, nu lăsa liber decît o fîșie de cer. C. PETRESCU, C. V. 213. O masă murdară, al cărei lemn grunzuros de vechime era tăiat cu litere latine și gotice. EMINESCU, N. 38. ◊ Fig. Să ne oprim puțin în calea grunzuroasă a limbii. RUSSO, O. 67. – Variante: gronțuros, -oasă (ODOBESCU, S. I 376), grunțuros, -oasă (BENIUC, V. 152, PREDA, Î. 162, ALECSANDRI, P. P. 17), zgrunțuros, -oasă (I. IONESCU, D. 322, SEVASTOS, C. 122) adj.