GREABĂN, GREBĂN sm. 1 🐕 Partea ridicată (la cal, bou, vacă, etc.) din șira spinării, la împreunarea spetelor, în dreptul picioarelor de dinainte; gîrbiță (🖼 2460): se lipise broască de greabănul calului (S.-ALD.) ¶ 2 pl. pr. anal. Coamă, spinare, cocoașă (vorb. de munți): un șir de munți... falnic își înalță grebenii colțuroși (VLAH.); la stînga, grebenii păduroșii Clăbucetului (N.-UR.) [vsl. grebenĭ].