făcăli vt [At: ALEXI, W. / Pzi: ~lesc / E: ns cf făcălui] (Reg) 1 A făcălui. 2 A scoate cu un polonic găurit urda din zer.

făcălí vb. IV. tr. (reg.) 1 (compl. indică legume, fructe, spec., fasole fiartă) A făcălui. 2 (compl. indică urdă) A scoate din zer cu un polonic găurit. • prez.ind. -esc. / cf. făcălui.

❍FĂCĂLI (-ălesc) vb. tr. 1 🍽 = FĂCĂLUI 1 ¶ 2 Băn. 🐑 A scoate cu polonicul găurit urda din zăr.

făcăli (-lesc, -it), vb. – A bate, a amesteca terciul cu un băț. – Var. făcălui. Creație expresivă, după cum o indică terminația caracteristică -li (pentru valoarea expresivă a acestei terminații, cf. Graur, BL, VI, 91-97), cf. cocoli, mozoli, cu sensuri aproape identice. – Der. făcăleț, s. n. (băț cu care se mestecă, vergea; bleg, tont), pe care Tiktin, Drăganu, Dacor., III, 714 și Scriban îl derivă din mag. fa-kalán „lingură de lemn” și îl consideră drept bază a celorlalți der., ceea ce nu pare posibil; făcălitoare, s. f. (făcăleț, vergea); făcăluitură, s. f. (terci); făcău, s. n. (cep de moară de apă), după ipoteza puțin probabilă a lui Cihac, II, 106, din ceh. valch „piuă”.