fâșiire sf vz fâșâire

fășăi v vz fâșâi

fășăire sf vz fâșâire

fâșăi² v vz fâșâi

fâșăi¹ v vz fâsâi

fâșâi vi [At: NEGRUZZI, S. III, 431 / V: fășăi, ~șii, -șăi, foșăi, foșfăi, foșfoi / Pzi: fâșâi, (pop) ~esc / E: fâș + -âi] A produce zgomotul caracteristic frunzelor mișcate de vânt, al hârtiei răsfoite etc.

fâșâire sf [At: DA / V: ~șiire, fășăire, fâșâiere / Pl: ~ri / E: fâșâi] 1-2 Fâșâit (1-2).

fâșii v vz fâșâi

foșăi vi vz fâșâi

foșfăi v vz fâșâi

foșfoi v vz fâșâi

FÎȘĂI vb. IV v. fîșîi.

FÎȘII vb. IV v. fîșîi.

FÎȘÎI, fîșîi, vb. IV. Intranz. A produce zgomotul caracteristic provocat de frunzele mișcate de vînt, de iarba prin care trece coasa, de mișcarea unei stofe de mătase, de hîrtia răsfoită etc. Vîntul se strecura fîșîind pe la geamuri, o sclipire de fulger tresări în nourii zării. SADOVEANU, M. 113. Doar în răstimpuri fîșîie alene frunzele adormite. REBREANU, I 10. – Prez. ind. pers. 3 pl. și: fîșîiesc (EMINESCU, O. I 50). – Variante: fîșăi, fîșii (SADOVEANU, O. III 583, ISPIRESCU, L. 78) vb. IV.

FÎȘÎIRE, fîșîiri, s. f. Acțiunea de a fîșîi. Pretutindeni, era o tăcere infinită. Și-n întuneric, arare, se auzea o tresărire, o șoaptă, o fîșîire înceată – apoi iar liniște netulburată. SADOVEANU, O. I 278. Codrii clocotesc de o fîșîire duioasă. RUSSO, O. 34.

A FÂȘÂI pers. 3 fâșie intranz. (despre frunze, hârtie, țesături ușoare etc.). A produce un zgomot ușor; a face „fâș-fâș”. /fâș + suf. ~âi

fâșăì v. a face un sgomot confuz, a șuerà încet (vorbind de frunze, hârtie, mătase): și cununi de flori uscate fâșăiesc amirosind EM. [Onomatopee ce imită freamătul frunzelor: fâș! fâș!].

fîșîĭ, a -í v. intr. (d. fîș-fîș, huĭet imitativ, ca și turc. fyšyidamak, a foșni. V. foșnesc, vîjîĭ). Se zice despre huĭetu frunzelor bătute de vînt, despre stofele de matasă mișcate ș. a.: plopiĭ fîșîĭe.

fâșâi (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. fâșâi, 3 fâșâie, imperf. 1 fâșâiam; conj. prez. 1 și 2 sg. să fâșâi, 3 să fâșâie

fâșâire s. f., g.-d. art. fâșâirii; pl. fâșâiri

fâșâi (a ~) vb., ind. prez. 3 fâșâie, imperf. 3 sg. fâșâia; conj. prez. 3 să fâșâie

fâșâire s. f., g.-d. art. fâșâirii; pl. fâșâiri

fâșâi vb., ind. și conj. prez. 3 sg. și pl. fâșâie, imperf. 3 sg. fâșâia

fâșâire s. f., g.-d. art. fâșâirii; pl. fâșâiri

fîșîi (ind. prez. 3 sg. și pl. fîșîie)

fâșiu, -șie 3 ind. și conj., -șiam 1 imp.

FÂȘÂIRE s. v. fâșâit.

FÎȘÎI vb. a foșni, a suna, a susura, a șopoti, a șopti, a șușoti, a șușui, (rar) a sîsîi, (Mold. și Bucov.) a fălălăi, (Mold. și Transilv.) a pîrîi, (prin Transilv.) a șușora, (înv.) a prîsni. (Frunzele ~.)

FÎȘÎIRE s. fîșîială, fîșîit, fâșâitură, foșnet, foșnire, foșnit, foșnitură. (~ unei hîrtii.)