fârtai sn [At: (a. 1717) IORGA, S. D. XII, 235 / V: făr~, ~al, fărtal, ~ar, fărtar, (înv) fărtariu, fârtariu, sf~, sfârtar, sfârtariu, (sst) furtare sfp / Pl: ~e, (rar) ~tăi / E: mg fertály cf ferdelă, firtă] (Trs; Mol) 1 Sfert. 2 (Înv; nob) Fiecare grad de descendență nobiliară. 3 (Înv; îs) ~-de piatră A patra parte dintr-un coș (36), egal cu un stânjen cubic. 4 (Înv; îs) Un ~ de cofă A patra parte dintr-o cofa (10). 5 (Rar; îf fârtal) O treime dintr-un întreg.