fus n., pl. e și urĭ (lat. fúsus și fúsum, it. pg. fuso, cat. fus, sp. huso. Fr. fuseau e dim., vfr. fusel, lat. fusellus, -um). Un mic instrument de lemn, unflat la mijloc, care servește la tors. Bară fixă (rec) de făcut gimnastică. Osie fixată pe roată și prinsă în doŭă cavitățĭ. Geom. O parte din suprafața sfereĭ cuprinsă între doŭă semicercurĭ și care are un diametru comun (felie de sferă). Fig. Persoană foarte slabă. Pl. Picĭoare foarte slabe. Mit. Fusu Parcelor, fusu pe care ursitoarele torc firu vĭețeĭ fie-căruĭ om.