ECOU, ecouri, s. n. 1. (Fiz.) Fenomenul de reflectare a sunetelor pe o suprafață discontinuă. ♦ Unde sonore, sunete reflectate de o suprafață discontinuă și ajunse într-un punct de unde pot fi percepute distinct în raport cu undele directe. 2. Fig. Răsunet, vîlvă produsă de un eveniment, de o problemă etc. – Fr. écho (lat. lit. echo).