dărab, dăraburi, (dărabă), s.n. – (reg.) Bucată, porție, felie: „...l-o luat pă moș ca pe-un dărab de lemn și l-o pus pă foc să ardă...” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 108). ♦ (onom.) Darabuș, Darabă, nume de familie (24 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, în 2007); Dărabă, poreclă în Borșa (Mihali, Timiș, 2000). – Din magh. darab „bucată” (DEX, MDA) < vsl. drobǔ (Șăineanu, Scriban).