DUS I. adj. 1 p. DUCE: cine apuca a se duce pe-atunci într’o parte a lumii, adesea ~ rămînea pînă la moarte (CRG.) ¶ 2 Adîncit, afundat: cu ochii mici, apropiați și duși în fundul capului (VLAH.) ¶ 3 ~ pe gînduri, cufundat în cugetări ¶ 4 A adormi ~, a dormi adînc: soacra horăia, dormind ~ă (CRG.) ¶ 5 Ⓕ F Nebun, smintit. II. sm. 1 Cel plecat, cel ce s’a dus; Ⓕ: dușii de pe lume, morții: o povesti și el dușilor de pe lume ... pățania (LUNG.); a fi, a vorbi cu dușii de pe lume, a aiura: mă, ești cu dușii de pe lume? (BR.-VN.). III. sbst. Faptul de a se duce, ducere, plecare: ce era de făcut cu ~ul acasă (LUNG.); a luat un bilet de ~ și întors; după ~ul lui Ren gheneralul de la Brăila (N.-COST.).