* diapazón n., pl. oane (fr. diapason, lat. diapáson, d. vgr. diápason [phonon], pin toate [notele, sunetele]). Muz. Întinderea sunetelor pe care o voce saŭ un instrument o poate străbate (se zice maĭ obișnuit întindere saŭ registru): diapazonu vociĭ umane cuprinde în general doŭă octave. Un mic instrument de oțel, ca o furcă cu doĭ dințĭ, care dă tonu: diapazonu normal dă „la” natural. Un fel de măsură de care se servesc turnătoriĭ de clopote ca să determine greutatea, densitatea și dimensiunile pe care trebuĭe să le dea unuĭ clopot. Fig. Nivel: a te pune la diapazonu interlocutoruluĭ săŭ.