Definiția cu ID-ul 949369:

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

căpătâi, căpătâiuri, s.n. – 1. Lemn ce stă deasupra apei și care prinde capetele bogdanilor; puntea bogdanilor. 2. Bucată de fier care se bagă în capătul grindeiului roții, ca să nu se roadă când se învârtește; cep (la morile de apă). 3. Perină cu un capăt cusut (Grad, 2000). 4. La loc de cinste, în capul mesei (după masă): „C-o vinit urâtu’-ntâie, / Și s-o pus la căpătâie” (Bilțiu, 2006: 155). – Lat. capitaneum „cap, capăt” (Scriban, DLRM, MDA; Pușcariu, cf. DER).