CUVÎNT (pl. -vinte) sn. 1 Vorbă rostită sau scrisă: într’un dicționar sînt înșirate, în ordine alfabetică, toate cuvintele unei limbi; din ~ în ~, pe rînd, fără a omite ceva, vorbă cu vorbă: îi spuse din ~ în ~ toată șiretenia cu moartea bătrînului (ISP.); cu un ~, pe scurt, în rezumat: cu un ~, tot felul de lucru își avea cîte un zeu pe seama lui (ISP.) ¶ 2 Termen, expresiune: cu alte cuvinte, vorbind altfel, întrebuințînd altfel de termeni; va să zică; în toată puterea ~ului, pe deplin, cu desăvîrșire: sat vechiu, răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvîntului (CRG.) ¶ 3 Vorbire: cine nu ’nțelege de ~, nici de ciomag (ZNN.); a tăia ~ul, a întrerupe; a avea ~ul, a avea dreptul de a vorbi; a da ~ul, a da voie de a vorbi; a lua ~ul, a începe să vorbească ¶ 4 Cuvîntare; discurs; predică: chemat-au boierii în casa cea mare și acest ~ au grăit cătră boieri (N.-COST.); ~ funebru; ~ înainte, precuvîntare, prefață ¶ 5 ⛪ ~ul lui Dumnezeu, Sfînta Scriptură; cele zece cuvinte ale lui Dumnezeu, ale lui Moisi, cele zece porunci ¶ 6 Voie exprimată, dorință, poruncă: din ~ul lui nu se abătea (ISP.); a asculta de ~; a nu ieși din ~ul cuiva, a se supune întocmai dorinței, poruncii cuiva: nu ies din ~ul ei afară, nici cu fapta nici cu vorba (CRG.) ¶ 7 Mold. De ~, pe loc, îndată: ne ducem de grabă la plută și plutașii de ~ și pornesc (CRG.) ¶ 8 Făgăduință: a-și da ~ul, a făgădui; a-și ținea ~ul, a împlini cele făgăduite; a (nu)-și călca ~ul, a (nu) se ținea de făgăduială; om de ~, om pe care te poți bizui cînd îți făgăduește ceva ¶ 9 Vorbă dată drept încredințare, mărturisire: a-l crede pe ~; era blajin, glumeț și cinstit, de puteai zidi o cetate pe ~ul lui (GN.) ¶ 10 Motiv, pretext, rațiune: am mai multe cuvinte să mă port așa; n’ai ~ să te plîngi; cu ~, sub ~, sub pretext; sub nici un ~; cu drept ~ ¶ 11 📖 Parte de ~, parte a vorbirii, fie-care din felurile de cuvinte din care e alcătuită o limbă, din punctul de vedere gramatical: articol, substantiv, pronume, etc. [lat. conventum].