CURĂTURĂ (pl. -turi) sf. ¶ 1 🌳 Loc curățit de pădure și de rădăcini și făcut apt pentru cultură: mai ’nainte de a se apuca cineva de stîrpitul unei păduri, de făcut curături (ION.); cum curățează botezul pre om de toate păcatele carele le-a făcut (PRV.-MB.); prin țarini, prin grădini și curături umbla (ION.) ¶ 2 Trans. 🚜 Ceea ce rămîne în ciur după ce se cerne grîul; numit și „codină”; grăunțele cari cad prin ciur, cînd se cerne grîul (VIC.) [cura¹].