CRĂPĂTURĂ (pl. -turi) sf. 1 Despicătură, deschizătură lungăreață provenită dintr’o lovitură, din pricina frigului sau uscăciunii (vorb. de pielea mîinilor, de scînduri, de ziduri, de pămînt, etc.): se ascunse într’o ~ de grindă de la tavanul casei (ISP.) ¶ 2 Deschizătură îngustă, spațiul mic între o ușă puțin deschisă și tocul ei (🖼 1555): s’a uitat prin crăpătura ușii [lat. crepatura].