CRENGUȚĂ, crenguțe, s. f. Diminutiv al lui creangă. Pe crenguțele copacilor apăruseră colțișorii galbeni-verzui ai frunzulițelor, ca o stropitură rară. MIHALE, O. 455. Am înfipt o crenguță în pînea otrăvită, am dus-o în bucătărie și am dat-o pe foc. SADOVEANU, N. F. 36. Eu, o păsărea... făcui cuibul lîngă drum, într-o crenguță de-alun. ȘEZ. I 12. ♦ Fig. (Neobișnuit) Fiecare dintre cele două brațe ale ochelarilor. Cum îi așază [ochelarii] pe nas și... dă crenguțele pe după urechi, badea Neonil își dobîndește înfățișarea adevărată. SADOVEANU, P. M. 84.