creanga, crancalîc Creanga, glosat de DA prin „a umbla hăbăuca”, „a umbla în zadar” e cunoscut în special din nordul Moldovei. Nu pare de loc natural să credem, cu DA și DLRM, că avem de-a face „cu creangă ”,ramură„”, în orice caz legătura de înțeles nu se vede. Scriban preferă să explice pe creanga prin craina, fără a arăta cum se explică diferența de formă. DU, TDRG și CADE nu cunose cuvîntul. Cuvîntul apare și sub forma cranga. Cred că nu trebuie să dăm mare atenție acestei deosebiri, deoarece fiecare din cele două variante se poate ușor explica prin cealaltă, fiind vorba numai de pronunțarea dură sau moale a lui r (și creangă „ramură” are varianta crangă). Răspîndirea, geografică a cuvîntului ne îndeamnă să-i căutăm un original ucrainean, și într-adevăr acest original există : ucr. гранка „graniță”. O serie de cuvinte și expresii paralele întăresc această ipoteză : craină „margine”, a umbla craina „a umbla fără rost” (vezi a da boilor craina „a da boilor drumul din grajd, jug, să umble încolo și încoace”, MCD, p. 137, din Banat); a bate laturile „a umbla fugar” (vezi și lăturean „musafir venit din altă localitate”, MCD, p. 285, regiunea Cluj); a ține marginea, a umbla huciu-marginea „a umbla hoinar” și aici mai jos holisturile (de observat că în toate aceste expresii substantivul este articulat). Întrucîtva asemănător este și cotei «om leneș, care „bate coturile”», Lex. Reg., p. 100. (raionul Rădăuți). Atmosfera pe care o aduce toate aceste expresii este -cea pe care o cunoaștem mai ales din romanele istorice rusești : tot felul de aventurieri cuțreierau regiunile de frontieră, unde supravegherea era mai puțin strictă. În această lumină, mi se pare neconvingătoare explicațiile lui Bogrea, DR, IV. (1927), p. 176-177, pentru o parte din cuvintele citate aici. Cît privește aspectul fonetic al lui creanga, trebuie să observăm că și creangă „ramur㔄 are la bază tot o formă granka, numai că provine din bulgară. Probabil aici trebuie să referim și pe crant ”fără rost„ (CV, 1951, nr. 12, p. 37, raionul Balș); după cît se pare, indicația e greșită, căci se spune că cuvîntul e adjectiv, cu exemplul Lina Beaca toată ziua umblă crantă, deci s-ar părea că avem de-a face tot cu un substantiv feminin. De creangă este legat desigur și crancalîc ”petrecere, chef, orgie„, pentru care DA trimite la crancalău ”cioară„, DU și CADE la crancău, care, pe lîngă înțelesul de ”corb„ l-ar mai avea și pe acela, de ,,om fără căpătîi” și care ar fi derivat de la onomatopeea cranc ! În sfîrșit, DLRM combină liber pe crancău cu crailîc. Pare la mintea omului să admitem că e vorba de un derivat în -lîc de la cranga.