CORT (pl. -turi) sn. 1 Un fel de colibă de pînză sau de piele mai adesea de formă conică, care se așază întinzînd și legînd pînzele de niște țăruși bătuți în pămînt; servește de adăpost popoarelor nomade, exploratorilor prin ținuturi nelocuite sau soldaților în tabere (🖼 1506): aștepta pe boierii moldoveni într’un falnic ~ rotat de covor alb (ODOB.); a umbla cu ~ul, a umbla de colo pînă colo fără a avea o locuință stabilă ¶ 2 Șatra în care se adăpostesc Țiganii; a cere ca la ușa ~ului, a supăra cu cereri stăruitoare; ca la ușa cortului, un danț popular ¶ 3 (BIBL.) Cortul mărturiei, tabernaculul, cortul unde se păstra sicriul legii [gr.-biz.].