CORLATĂ, corlate și corlăți, s. f. (Mold.) 1. Iesle. Oamenii de la Zid-Negru s-au săturat de somn și încep a se foi, ieșind din casă și lunecînd prin bălți pînă la grajdul cailor, ca să le împrospăteze fînul din corlată. SADOVEANU, N. P. 257. Acel sicriu slujește drept corlată cailor. SADOVEANU, F. J. 527. Flăcăul dejugă boii, îi duce la corlată sau le pune dinainte strujeni. SEVASTOS, N. 51. 2. Îngrăditură sau colibă pentru vite. Desfăcîndu-le [cailor] opritorile, i-a lăsat... să-și caute singuri locurile și corlățile obișnuite. GALAN, Z. R. 228. 3. Îngrăditură compusă din șipci, așezată pe scaunul și pe vîrtejul carului cînd se cară snopi sau fîn. Pe ulița satului... întîlni un car cu corlatele puse. V. ROM. februarie 1952, 165. Cantonierul era sculat și cisluia cu cei din car, răzămat cu coatele de corlată. POPA, V. 125. 4. Poliță în jurul cuptorului, pe care se pun vase (mai mici) de bucătărie și alte lucruri mărunte; prichici. Șade popa pe corlată Și-i atîrnă brîu-n vatră (Lanțul). GOROVEI, C. 197.