*congédiŭ n. (d. fr. congé, vfr. congié și verbu congédier, a congedia, d. lat. commeatus, congediŭ militar [de unde s’a făcut comiatu, comjé, apoĭ congé], d. meare, a merge. V. im-per-mea-bil). Permisiune de a lipsi: congediŭ de o lună, ĭaŭ, cer congediŭ pe o lună. Liberare din serviciŭ. – Fals concediŭ.