CONDEIU (pl. -eie) sn. 1 Pană de scris: întingînd... condeiul de pană de gîscă în călimările de la brîu (I.-GH.) ; ~ de plumb, creion; ~ de piatră, creion de ardezie ¶ 2 Ⓟ Scris, scrisoare: are ~ citeț; a trece cu condeiul, a nu mai pomeni în scris, a lăsa afară: mai sînt țări și mai mărunte, care le trec cu condeiul, pentru zăbavă (M.-COST.) ¶ 3 ⚚ Sumă de bani trecută într’o socoteală, într’o condică pentru o anumită cheltuială: răspundeți de... este vr’un ~ în cheltuele afară din cale? (LET.); a trage condeiul (sau condeie), a înșela (încărcînd o socoteală ; a minți: cu steagurile de alai aeri ți-a ieșit bine; ai tras frumușel condeiul (CAR.) ¶ 4 Bețișor de lemn cu care se înnegresc sprîncenele: chiar de n’ar avea sprîncenile trase ca din ~ (DLVR.) ¶ 5 Bețișor de lemn cu un cioc de alamă, la unul din capete, cu ajutorul căruia se încondeiază ouăle de Paști (👉 CHIȘIȚĂ²) ¶ 6 Mold. Par lung care, împreună cu lopata, formează cîrma plutei: plutașii lasă condeiele din mîini și privesc pe dealuri, nepăsători (VLAH.) ¶ 7 Mold. Lemnul de care se împinge scrînciobul spre a se învîrti [gr. biz. κονδύλιον].