COCOȘ, (1, II 3) cocoși, s. m., (II 1, 2) cocoașe, s. n. I. Pasăre domestică din famiiia galinaceelor (masculul găinii), cu creasta roșie, cioc ascuțit și penele de diferite culori (Gallus domesticus). Cocoși răzleți vesteau apropierea zorilor. CAMILAR, N. I 62. Cînd începu să cînte cocoșii, acel cineva pieri ca o nălucă. ISPIRESCU, L. 253. Ziuă albă-acum se face; Prind cocoșii a cînta. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 163. ◊ Expr. Cîntă cocoșul (într-o casă) = bărbatul conduce, își impune părerile (într-o familie, într-o gospodărie). În casa noastră voi ca să cînte cocoșul, iară nu găina. ISPIRESCU, L. 31. Basmul (sau povestea) cu cocoșul roșu = povestire (întîmplare, încurcătură) fără sfîrșit (pentru că aceleași fraze se succed periodic). (Pe) la cîntatul cocoșilor v. cîntat. ♦ Compus: cocoș-sălbatic sau cocoș-de-munte = pasăre sălbatică (de vînat) de mărimea unui curcan, cu penele negre, iar pe piept verzi strălucitoare (Tetrao urogallus). Vînătoare de cocoși sălbatici. II. 1. (La armele de foc portative) Ciocănel percutor (mai demult în formă de cap de cocoș) care lovește capsa cartușului, producînd explozia încărcăturii și descărcarea armei. Noroc măi, moț călare, de vrei o flintă bună, Am, uite, una plină; cînd trag cocoșul, sună! COȘBUC, P. II 95.Pîrghie de comandă a supapei, la ciocanele de mînă, acționate cu aer comprimat sau cu abur. ♦ (Termen minier) Robinet, mai ales la țevile cu aer comprimat, la care se montează un tub de cauciuc pentru tragerea unei ramificații. 2. (La pl.) Floricele. V. floricică (2). – Variantă: (regional) cucoș (SADOVEANU, Z. C. 61, CREANGĂ, P. 68) s. m. și n.