CLANȚĂ, clanțe, s. f. 1. Mîner metalic aplicat la broasca ușii sau a porții, care, prin apăsare, face să funcționeze mecanismul de închidere și deschidere. 2. Fig. (Peior.) Gură. ♦ Expr. A (-i) da cu clanță = a vorbi mult. Rău (sau bun) de clanță = care vorbește mult și inutil; pus pe ceartă. A se lua (cu cineva) la clanță = a se certa.