CIUDĂ s. f. Necaz, supărare amestecată cu mînie, cu invidie sau cu părere de rău. ♦ Loc. adv. și prep. În ciuda cuiva = cu intenția de a supăra pe cineva, în necazul, în pofida cuiva; înfruntând împotrivirea cuiva sau a ceva. ♦ Expr. A face (cuiva) în ciudă = a necăji intenționat (pe cineva). – Slav (v. sl. čudo « minune »).